Alertă meteo. Se anunţă o iarnă grea. România, lovită de vortextul polar. Când apar ninsorile

iarna_zapada_craciun_poza_91733700
Iarna ce stă să vină să aducă ninsori abundente şi ger. Specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteoorlogie (ANM) susţin că a fost cea mai călduroasă lună octombrie din ultimii 53 de ani.
Astfel, temperaturile ridicate favorizează aducerea vortexului polar înspre regiunile sudice."Luna octombrie, de la început şi până în prezent, înregistrează o abatere termică pozitivă de 2.3 grade faţă de normalul climatologic al unei luni octombrie în ţara noastră, situându-se, într-adevăr, pe locul 2, după luna octombrie a anului 1966 , cu o abatere termică pozitiva de 3.8 grade. Pe parcursul acestei săptămâni rămânem pe o vreme în general frumoasă, chiar deosebit de caldă", a explicat Florinela Georgescu, director executiv la ANM, la un post TV.Georgescu avertizează că acest lucru determină aducerea aerului foarte rece şi, de acum înainte, nu este exclus ca în România să avem episoade cu ninsoare."Masele de aer cald pot uneori avansa foarte mult spre poli de unde pot să împingă aerul foarte rece mult inspre regiunile sudice. Aceste oscillaţii aduc acel vortex polar de care vorbim cu toţii în fiecare iarnă. Vorbim despre aerul foarte rece care este favorizat să avanseze mult înspre regiunile sudice ale continentelor. Este posibil oricând de acum să avem episoade cu ninsoare, dar episoade care să nu însemne neapărat venirea şi aşternerea definitivă a iernii la noi în ţară. Mai putem avea şi perioade cu vreme bună", a precizat declarat Florinela Georgescu.Citește și...
- Mario Iorgulescu, pus sub urmărire penală! Anunțul procurorilor
- Salariul minim. Sindicatele vor mai mult decât oferă Dăncilă
- eMAG - Electrocasnice mari, reduceri foarte mari - Top 14 oferte
- Poză uluitoare postată de Trump după uciderea șefului ISIS. "A fost rănit în misiune"
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

