Scandal uriaș printre personalul medical de la Secțiile de ATI și UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Reșița după ce o pacientă în etate a ajuns direct la UPU deși existau corturi de triaj epidemiologic în curtea spitalului.

Luni un bărbat din Reșița a fost transportat la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara după ce a fost declarat pozitiv la infecția cu coronavirus, marți o altă pacientă, în etate și revenită de curând din Spania, a ajuns și ea la spitalul de Infecțioase după ce a fost depistată și aceasta pozitiv la analizele pentru coronavirus.

Pe surse am aflat că personalul medical a fost extrem de scandalizat pe motiv că femeia ar fi ajuns în spital fără a se ști că este infectată și fără ca personalul medical să aibă ținuta de protecție necesară, vorbindu-se despre posibilitatea ca Spitalul Județean din Reșița să aibă soarta celor din Suceava și, mai nou, din Arad.

Deși am dorit să discutăm cu personalul și să filmăm în curtea spitalului și la corturile de triaj epidemiologic Roxana Bălan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Reșița ne-a spus că nu putem vorbii cu nimeni pentru că nu avem acordul managerului instituției sanitare și nu putem nici măcar intra în curtea spitalului.

Interesantă este, în această situație, postarea unui medic de la UPU care scrie: ”Cereți echipamente de protecție și veți primi.

Sunteți obligați să mergeți la caz neprotejat?

Anunțați, că nu aveți echipament corespunzător, pe stația radio și înregistrați convorbirile!
Faceți plângere penală celor ce vă trimit, pentru tentativă de omor!” scrie dr. Cosmin Librimir pe contul său de facebook.
Articolul precedentS-a ajuns la fundul sacului. Prof. Streinu-Cercel face apel pentru donații!
Articolul următorUn român deștept ajută milioane de oameni de când s-a instaurat Ordonanța Militară! Salvați acest link înainte să ieșiți din case