Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că există pe stoc 80.000 de doze de vaccin tetravalent, care vor expira în septembrie, şi că reprezentanţii ministerului au luat legătura cu reprezentanţii Societăţii pentru Medicină de Familie pentru a vedea de ce nu sunt folosite.

 

„În ceea ce priveşte partea de vaccinare, au pornit de anul trecut contractele. Le-am găsit blocate când am ajuns în minister. Nu a fost uşor să le deblocăm. Şi finalul a fost că, în acest moment, avem toate tipurile de vaccin, dar am avut două săptămâni în care ROR nu s-a găsit în anumite zone.

Era pe stoc naţional, dar în anumite zone nu era. Eu am spus în acel moment că a fost o piedică în programul de vaccinare. Poate că a fost, poate că nu. Acum avem toate vaccinurile. La tetravalent, de exemplu, am catagrafiat 90.000 de copii. Vaccinurile sunt în ţară, expiră în luna septembrie.

Avem 80.000 de vaccinuri în stoc, în acest moment. Ministrul Sănătăţii nu poate să vaccineze copii. Prin urmare, am luat legătura cu reprezentanţii Societăţii pentru Medicină de Familie şi i-am rugat să îşi întrebe colegii de ce. Pentru că, ştiţi foarte bine, când lipseşte un vaccin, spunem, ieşim în presă: ‘Nu avem vaccin’. Acum avem. Avem copii catagrafiaţi, avem 80.000 de doze în stoc, care vor expira în septembrie”, a declarat Pintea, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit Emanuelei Schweninger, jurnalist TVR, reprezentanții Societății pentru Medicina de Familie spun că printre județele fără acest tip de vaccin pe stoc se numără și cele din Banat, Caraș-Severin și Timiș.

La rândul lor reprezentanții DSP Caraș-Severin spun că, în județ, ”cele care expiră nu le putem lua pentru că nu mai avem timp sa le administram dar, în același timp nu mai avem nici copii de vaccinat”.

Articolul precedent6 tineri care au speriat vestul, arestaţi preventiv în cadrul unei anchete a Poliţiei şi Parchetului din Arad
Articolul următorNu loviți jurnaliștii!