Urmăresc cu interes și uimire în același timp atacurile la foc de mitralieră derulate de multă vreme împotriva Bisericii Ortodoxe Române, care iată, în Săptămâna Mare a Paștelui, capătă după cum văd, chiar accente stahanoviste…
Sigur, nu ar fi o noutate, întotdeauna înaintea unor mari sărbători creștine, așa zișii neo-marxiști de serviciu,  își cam fac de cap.
Nu trebuie să fi doctor în sociologie sau vreun mare savant ca să nu înțelegi că de mulți ani, împotriva Bisericii se derulează un atac bine coordonat și  bine întreținut, atât într-o zonă a mass media, pe platformele online, dar și în siajul unei anumite grupări politice, care se vrea reformatoare și înnoitoare a climatului social si politic din România…
Pentru aceștia orice rău ce se întâmplă în spațiul public, de vină e Biserica, de vină sunt preoții, credincioșii, dar mai ales patriarhul.
Am căutat să văd de unde provine această ură viscerală, anticlericală, care se răsfrânge asupra unui reper spiritual și istoric al țării noastre, așa cum este 
Biserica. Nu e ușor să dau un răspuns foarte bine elaborat, dar am să încerc câteva reflecții sincere asupra acestui fenomen… Astfel, am constatat, cu aceeși surprindere, faptul că cei mai mulți răspânditori ai urii împotriva ortodoxiei sunt din păcate și mulți tineri…Majoritatea acestora provin din zona de propagandă a unor site-uri ce susțin manifestări ideologice seculare și militantismul de orientare ateist- progresistă. 
Un element la fel de important pe care îl constat și eu și mulți ca mine, este și faptul că cei care manifestă o cerbicie nemaintâlnită împotriva fenomenului creștin, mai ales ortodox, sunt tocmai cei care, în general, în viața lor nu prea au călcat pragul unei biserici și nici nu au de gând să o facă…
Caut să-mi răspund mie însămi și să răspund și altor întrebători, cum este posibil ca tineri, de la care aștepți bunătate, optimism, credință și toleranță, spirit democratic, să devină oameni cu o atitudine intolerantă, care răspândesc o ură nedisimulată asupra unei instituții care a contribuit decisiv de-a lungul istoriei, la păstrarea identității naționale, spirituale și culturale a nației române, așa cum este Biserica?
Ce mobil lăuntric îi mână pe aceștia  la asemenea manifestări, uneori cu nuanțe anarhice, care virusează profund climatul democratic în ceea ce privește un drept fundamental al omului: libertatea de exprimare a credinței și implicit a factorului religios? Mă gândesc și la faptul că ei nu au trăit perioada terorii comuniste împotriva Bisericii și a credincioșilor ei…Deci nu au o povară idologică suplimentară…
Cei care au scris Carta fundamentală a drepturilor omului au avut în vedere încă din primele capitole ale acesteia, libertatea de exprimare a fenomenului religios, care ține de conștiința fiecărui individ, un factor esențial al demnității umane și a unei civilizații evoluate.
În societățile dictatoriale, credința a fost prigonită și este prigonită și astăzi în unele țări cu regimuri nedemocratice. Cel mai bun exemplu din trecut este tocmai experimentul comunist, mai ales cel bolșevic. Milioane de credincioși și mii de preoți și-au pierdut viața pentru convingerile lor religioase…Din păcate omenirea are de multe ori memoria scurtă și nu înțelege că repetarea unei agresiuni asupra unui drept fundamental al omului, cum este dreptul la credință, 
chiar dacă acum, sau deocamdată, nu se manifestă și în mod direct, fizic, ci în alt plan, este de fapt o altă treaptă de exprimare a aceluiași militantism ateist de tip comunistoid…Next level…
Urmăresc, de asemenea, cu aceeași uimire, faptul că formatori de opinie, din aceeași zonă seculară, spun că sărbătoarea creștină a Sintelor Paști înseamnă pentru Biserică doar sacrificarea mielului!? Este, desigur, o mare eroare și dezinformare, întrucât Biserica nu include absolut nicăieri în ritualul ei tăierea mielului pascal! Această tradiție culinară legată de Paști are legătură în primul rând cu tradiția populară, iar în al doilea rând, cred că este și un ecou, păstrat tot în tradiția populară, al unui vechi ritual precreștin, care este cuprins în Vechiul Testament-știut fiind faptul că religia noastră este de sorginte iudeo-creștină și are la bază cele două testamente, Vechiul și Noul Testament.
Sigur, în câteva rânduri, nu pot cuprinde amarul pe care îl resimt, și eu și mulți ca mine, constatând cu uimire, cum fenomene antireligiose, cu nuanțe vădit neo-comuniste, antidemocratice, cuprind mințile și mai ales sufletele unor oameni. Cred că mulți dintre ei nu știu, în profunzime, ce fac și mai ales de ce fac ceea ce fac…
Sper că lumina acestei mari sărbători creștine a Paștelui să aducă în societatea românească mai mult echilibru, mai multă înțelepciune, mai multă credință și mai mult discernământ.
Vedem cu toții cum un teribil virus, îngăduit cred, de Dumnezeu, oprește omenirea și orgoliul acesteia în loc, arătând că viața noastră este atât de firavă și că numai credința în Salvatorul Iisus Hristos ne poate aduce la o altă dimensiune a înțelegerii rostului nostru pe acest pământ!
Cu speranță în mai bine, vă spun tuturor:
Hristos a Înviat!

Alexandra Păcuraru