Polițiștii din Caraș-Severin au anunțat că, în această dimineață, un cetățean din Oțelu Roșu a ultragiat doi polițiști care efectuau o misiune de control pe raza orașului și a fugit.

Ulterior, bărbatul a fost identificat și adus la audieri, după care procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș au emis pe numele acestuia o ordonanță de reținere pentru 24 de ore.

Persoana despre care IPJ Caraș-Severin a anunțat că a fost reținută pentru ultraj este foarte cunoscută în Oțelu Roșu acesta având un Atelier de tatuaje în oraș.
Marian Stoicănescu, este cel la care apelează numele grele ale județului atunci când au nevoie de un tatuaj, dar și oameni cunoscuți prin mediile mai puțin oficiale, prin Cluburi și chiar printre interlopi.
Potrivit avocatului Cosmin Bolosin, care a fost angajat ca apărător al său, totul s-a petrecut azi dimineață, puțin înainte de ora 5 când Stoicănescu a fost oprit de o patrulă de Poliție. 
O patrulă de poliție i-a făcut semn, regulamentar, să oprească, însă bărbatul a accelerat spre agentul care-i indica să tragă pe dreapta, cu intenția de a-l lovi. Ulterior, Stoicănescu a coborât din mașină, l-a înjurat și amenințat verbal pe polițist, pe care l-a și lovit cu palma peste față. A încercat să facă același lucru și cu al doilea agent, însă nu a reușit să-l atingă, revenind apoi la primul agent agresat, pe care l-a lovit din nou. ”Eu am mai apărat clienți cu asemenea infracțiuni atât la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș cât și la Reșița și cred că măsura reținerii a fost exagerată. Se putea dispune un control judiciar. Decizia procurorilor o consider netemeinică iar, dacă mâine vor cere Judecătoriei Caransebeș arestarea preventivă, noi vom arăta aceste cazuri și vom cere o măsură mai ușoară, chiar control judiciar” a declarat avocatul Cosmin Bolosin.
El a invocat și celebrul caz de ultraj de la Reșița când celebrul personaj ”Manu” a lovit un polițist în fața Cooperației din Centrul Civic și care, spune Bolosin, nu a fost arestat preventiv.
Articolul precedentTarom introduce din iulie noi rute interne, spre Constanța
Articolul următorNoi dezvăluiri despre băieții deștepți din Sănătate: anchetă despre roboți medicinali la suprapreț