Simulările pentru clasa a VII-a și a XI-a vor fi organizate la nivel județean, cu subiect unic

În urma Comisiei de Dialog Social din data de 15 ianaurie Ministerului Educației și Cercetării vine cu noutăți în ceea ce privește simulările pentru clasa a VII-a și a XI-a. Acestea vor fi organizate în luna mai, la nivel județean și vor avea subiect unic.

 Ca element de noutate, simularea pentru clasa a VII-a va avea loc în luna mai și va fi reglementată separat, după ce vor fi publicate programele de examen și noi modele de subiecte, având în vedere că acești elevi au studiat după alte programe decât cei de clasa a VIII-a. Aceasta a fost propunerea susținută în unanimitate de către toți membrii Comisiei de Dialog Social.

Cel de-al doilea element de noutate este acela că în luna mai, fiecare inspectorat școlar poate organiza o nouă simulare cu subiecte unice, elaborate la nivel județean. Tot atunci, în conformitate cu art. 7, alin. (1) și alin. (2) din proiectul de ordin de ministru privind organizarea simulării Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat în anul școlar 2019-2020 și pentru aprobarea calendarului acestora, poate fi organizată și simularea examenului de Bacalaureat pentru clasa a XI-a.

Ministerul Educației informează că structura anului școlar 2020-2021 se află, în continuare, în dezbatere publică și că așteaptă propuneri pe acest subiect până în data de 17 ianuarie 2020, inclusiv.