Șeful SRI va fi audiat marți în parlament

Eduard Hellvig vine marți în comisia de control a SRI pentru a lămurii problema colaborării dintre PSD, UDMR și liderii de la Budapesta. Șeful SRI va trebui să pună la dispoziție informații pentru a stabili dacă acuzațiile președintelui Iohannis privind vânzarea Ardealului sunt fondate, potrivit MEDIAFAX

„Voi propune audierea directorului SRI pentru ziua de marți să aducă lămuriri în ceea ce privește declarațiile președintelui despre posibila înțelegere între liderii politici sau partide politice și lideri din Ungaria despre vânzarea Ardealului” a declarat Marian Cușca, vicepreședintele Comisiei de Control a SRI.

Vicepreședintele comisiei de control asupra SRI este de părere că și Gabriel Vlase, șeful SIE, ar trebui audiat în parlament.

„Ce vor face cei din Comisia SIE nu pot să vă spun, domnul Weber poate să vă spună mai multe detalii, dar vă spun că și ei ar trebui să-l audieze pe domnul Vlase”, a mai spus Marian Cușca.

Președintele României Klaus Iohannis a acuzat înțelegeri ascunse între PSD, UDMR și lideri politici de la Budapesta privind vânzarea Ardealului către Ungaria.