Primăria Reşiţa încearcă să îi stimuleze pe cetăţeni să contribuie la schimbarea la faţă a oraşului. Dacă proprietarii de clădiri lăsate în paragină sunt suprataxaţi, cei care îşi reabilitează imobilele sunt scutiţi de la plata impozitului pe o perioadă de 5 ani.

Aşa cum declara în urmă cu ceva timp, primarul Ioan Popa vrea să scape de imaginea blocurilor gri şi să transforme Reşiţa într-un oraş cochet şi elegant. În timp ce 25 scări de bloc din Reşiţa sunt anvelopate termic cu fonduri europene, proiectele aflându-se în diferite stadii de execuţie, municipalitatea îi încurajează pe reşiţenii să efectueze lucrări în regie proprie. Pe lângă aspectul plăcut, consumul redus de energie şi facturi mai mici, cetăţenii sunt scutiţi de la plata impozitului pe clădire.

Astfel, contribuabilii persoane fizice care deţin clădiri situate în aria teritorială a muncipiului Reşiţa beneficiază de scutire de la plata impozitului pe aceste clădiri pe o perioadă de 5 ani începând cu anul 2021 în proporţie de 100% în cazul în care realizează următoarele lucrări:

înlocuire acoperișuri tip terasă cu acoperișuri tip șarpantă sau refacerea acoperișurilor vechi tip șarpantă;

izolații termice și hidro la fațadele și terasele imobilelor;

refacerea fațadelor imobilelor ( îndepărtarea placajelor care se desprind de pe fațade și înlocuirea cu alte placaje noi; îndepărtarea completă a placajelor și astuparea rosturilor cu spumă, retencuire, zugrăvire, alte soluții tehnice cât şi refacerea fațadelor unde există tencuială și ornamente.

Şeful Direcţiei Taxe şi Impozite, Ionuţ Brabete, a declarat pentru caon.ro: Pentru a beneficia de această facilitate cetățenii, proprietarii de clădiri situate pe raza municipiului Reșița trebuie să execute lucrări de înlocuire a acoperișului, refacere a fațadelor, izolație hidro și termice la fațadele și terasele imobilelor pe care le dețin. Documentele care rezultă în urma lucrărilor trebuie depuse la Direcția de urbanism în vederea verificării. În urma verificării, colegii noștri vor face un referat dacă consideră că au fost întrunite condițiile, îl înaintează către noi şi Direcția de Impozite și Taxe aplică scutirea pe un termen de cinci ani pentru clădirile asupra cărora s-a intervenit. De la începutul anului avem șase imobile, mă refer la blocuri de locuințe care au fost reabilitate și care au fost înaintate documentele și se aplică scutirea de la plata impozitului.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentEpidemie: Niciun loc la ATI pentru pacienții cu COVID-19
Articolul următorPracticant de kite-surfing, salvat din apele Dunării