Încă 34 de cazuri noi de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână a lunii iulie, în nouă județe și în București, informează Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.

În perioada 27 iulie – 2 august, au fost raportate încă 34 de cazuri nou confirmate în 9 judete și în municipiul București, inclusiv în Caraș-Severin.

”Primele cazuri cu suspiciune de rujeolă de anul acesta au apărut și în Caraș-Severin. Este vorba de 14 cazuri, în majoritate adulți, dintre care cinci sunt conformate în urma analizelor de laborator. Pacienții sunt cu vârste cuprinse între 17 și 35 de ani iar copiii, între unul și trei ani. Iar localitățile din care provin acești pacienți sunt Valea Bolvașniței, Bogâltin, Globurău, Eftimie Murgu, Mehadia, Reșița, Topleț și Zlagna.

În acest moment în stocurile Direcției de Sănătate Publică a județului există 2114 doze de vaccin ROR iar până acum au fost vaccinați 1988 de copii. În acest context, stocul de vaccin este suficient” spune Daniel Botgros, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Caraș-Severin.

Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România, raportate până la data de 2 august este de 17.933, dintre care 64 sunt decese.

Articolul precedentAdrian Torma, primarul orașului Moldova Nouă, și-a anunțat demisia
Articolul următorIoan Popa: ”suntem într-un derapaj masiv, avem undeva la vreo patru milioane de lei datorii la furnizori”