„Vă rog să le ajutați! Am doua prietene care au plecat sa culeagă ciuperci pe Muntele Mic, s-au rătăcit, nu mai au baterie la telefon, dar au reușit să-mi trimită locația”, așa le-a spus celor de la 112 o persoană care a dat telefon din Timișoara.

Inspectoratului de Jandarmi Caraş-Severin a fost anunțat că două femei în vârstă de 34, respectiv 35 de ani s-au rătăcit în zona „Șaua Jigoriei” din masivul Muntele Mic și o patrulă de jandarmi din cadrul Postului Muntele Mic împreună cu salvamontiști s-a deplasat spre locația indicată de către acestea.

 

Din cauza terenului greu accesibil intervenția echipelor de salvare a fost îngreunată, însă s-au depus toate eforturile şi cele două persoane au fost găsite înainte de lăsarea întunericului.

 

Cele două femei nu au necesitat îngrijiri medicale, fiind doar epuizate fizic.

Articolul precedentA murit jurnalistul Horia Alexandrescu. Fiica sa, Anca Alexandrescu, a făcut anunțul
Articolul următorBilanț coronavirus 20 septembrie: 3.342 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2