Polițiști de la Secția 2 Poliție Rurală Caransebeș au surprins, în flagrant delict, în zona Panga de pe raza satului Var (comuna Obreja), trei bărbați cu vârste cuprinse între 26 și 34 de ani, toți din Obreja, în timp ce tăiau material lemnos nemarcat în regim silvic.

 

„La fața locului au fost găsite 10 cioate de esență cer, cu diametre cuprinse între 30-60 cm, nemarcate în regim silvic, precum și o remorcă încărcată cu 2 metri cubi de lemn de aceeași esență. Întreaga cantitate de material lemnos găsită a fost lăsată în custodie proprietarului pășunii împădurite, urmând a se stabili volumul total de material lemnos tăiat fără drept, precum și prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptei. De asemenea, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor un motofierăstrău și un topor, folosite la comiterea faptei.”, informează Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin.

 

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de material lemnos și furt de arbori și continuă cercetările în acest caz.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentAccident cu două victime pe o șosea din Caraș-Severin
Articolul următorPrimul pacient din România cu triplă infecție: gripă, covid și virus sincițial respirator – Ce simptome are