Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, va efectua, în perioada 25-27 iulie 2018, un turneu în Balcanii de Vest, care va cuprinde vizite oficiale în Muntenegru și Republica Macedonia.

Dialogul politic cu oficialii din cele două state se va concentra pe reconfirmarea relațiilor bilaterale apropiate, fundamentate pe susținerea pentru aderarea la UE și pe asigurarea stabilității și securității regionale. În contextul atenției deosebite acordate de România relațiilor cu statele din Balcani, vor fi explorate căile de continuare a dezvoltării bunelor relații bilaterale cu aceste două ţări, cu accent pe consolidarea cooperării economice.

Un obiectiv major va fi reprezentat de agenda europeană a celor două state, având în vedere importanța pe care țara noastră o va acorda regiunii Balcanilor de Vest pe perioada mandatului de Președinție a Consiliului Uniunii Europene în primul semestru 2019. De asemenea, va fi analizată situația de securitate regională, într-o logică de parteneriat, ținând cont de recenta invitație primită de R. Macedonia de aderare la NATO, precum și de statutul recent de stat aliat al Muntenegrului.

La Podgorica, în prima vizită oficială a unui prim-ministru al României în Muntenegru, Viorica Dăncilă va avea întrevederi cu omologul muntenegrean, Duško Marković, cu președintele Milo Djukanović și cu președintele Parlamentului, Ivan Brajović. Va fi analizată situația relației bilaterale, stadiul negocierilor de aderare la UE ale Muntenegrului și posibilitățile de sprijin din partea României, precum și cooperarea în cadrul NATO.

Vizita la Skopje este, de asemenea, prima la nivel de prim-ministru român în Republica Macedonia de la declararea independenţei acestui stat, în anul 1991. Șeful Executivului român va avea o serie de întrevederi la nivel înalt cu premierul Zoran Zaev, cu președintele Gjorge Ivanov și cu președintele Parlamentului, Talat Xhaferi. Cu prilejul convorbirilor, vor fi examinate oportunitățile de dezvoltare a relației bilaterale și va fi analizat stadiul parcursului european și euro-atlantic al R. Macedonia.

Articolul precedentConcursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă din vestul țării
Articolul următorGEC Nera acuză Ministerul Mediului de complicitate cu Romsilva pentru dispariția unui parc național