Polițiștii sunt de multe ori primii sosiți la locul producerii unor evenimente grave, soldate cu vătămarea corporală a unor persoane, a căror viață depinde de rapiditatea cu care se intervine pentru salvarea lor și pentru acordarea primului ajutor.

Astfel, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a fost demarat un program național de pregătire a polițiștilor pentru dobândirea deprinderilor pentru aplicarea diferitelor tehnici și manevre de acordare a primului ajutor fără echipamente, cât și formarea deprinderilor de utilizare a defibirilatoarelor semiautomate.

Începând de săptămâna trecută, politiștii cărășeni, cu prioritate cei din structurile operative (ex: rutieră, ordine publică etc.), participă la cursurile de acordare a primului ajutor susținute de personal din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”.

Activitățile sunt organizate de Biroul de Pregătire Profesională, polițiștii participând la sesiunile de instruire împărțiți în serii de câte 16 persoane, timp de 2 zile pe săptămână.

Mulțumim colegilor din cadrul I.S.U. „Semenic” pentru lecțiile de salvare a vieții predate!

Suntem în slujba cetățenilor și ne dorim să fim în permanență pregătiți să ajutăm în caz de nevoie!

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentSub influența alcoolului a căzut cu bicicleta, fiind transportat la spital
Articolul următorNEUROFEEDBACK – Tehnologia care identifică tipare și neregularități ale creierului