Timișul și Carașul lucrează împreună la revitalizarea turismului pe Semenic. Timișenii ar putea schia pe pârtia Slalom Uriaș încă din iarna viitoare. O nouă întâlnire la nivel înalt între conducerile celor două administrații și cea a Reșiței a avut loc astăzi, în municipiul de pe Bârzava.
 
 
Vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa, președintele CJCS, Romeo Dunca, și edilul Ioan Popa au purtat discuții aplicate cu scopul de a rezolva problemele unor proiecte importante date uitării, dar și pentru a înainta cu cele asumate recent.
 
 
 
Astfel, astăzi s-a reușit deblocarea activității societății comerciale Schilift SRL în care CJ Timiș este parte alături de județul vecin și primăria Văliug. Trebuie spus că societatea administrează schiliftul pârtiei Slalom Uriaș de pe muntele Semenic.
 
Discuțiile aplicate au condus la mai multe posibilități de lucru, astfel încât pârtia să poată primi turiști la capacitate maximă în următorul sezon de iarnă, 2021 – 2022. În prezent, schiliftul este relativ funcțional, însă are nevoie de diverse intervenții tehnice, fapt valabil și pentru pârtia în sine. Mai trebuie spus că în cadrul reuniunii AGA de astăzi au fost aleși noii reprezentanți și un nou administrator al societății.
 
La întâlnirea de astăzi a fost abordat și proiectul comun de modernizare a liniei de tren Reșița – Timișoara. În această situație, se lucrează la caietul de sarcini necesar licitării studiului de fezabilitate. Se estimează că vor fi necesare opt luni pentru realizarea documentației, iar finanțarea proiectului se dorește a se face pe fonduri europene, prin programul de redresare și reziliență.
Articolul precedentCulisele statului paralel | Secretul pe care îl știe toată lumea și despre care mulți ani nu a vorbit nimeni
Articolul următorElena Udrea la „Culisele Statului Paralel”, despre condamnarea de 8 ani: Ilegal, inimaginabil, imoral, inuman