În încercarea de a stopa poluarea generată de traficul rutier, administrația locală a unui oraș din Caraș-Severin a demarat un amplu program de plantare de arbori. La Moldova Nouă vor fi plantați peste 1.400 de puieți din mai multe specii, atât pe marginea drumurilor naționnale și județene care traversează localitatea cât și în zonele rezidențiale.

” Începând de astăzi şi până la finalul acestei luni vom desfăşura o acţiune de reînverzire a oraşului. Astfel, vor fi plantaţi, în mai multe zone ale urbei noastre circa 1.400 de puieţi din diferite specii forestiere, obţinuţi ca sponsorizare din partea Direcţiei Silvice Caraş-Severin. Între aceştia se vor regăsi, tei, mesteceni, paltini de munte sau molizi. Vineri, în prima zi a acţiunii noastre, angajaţii Primăriei Moldova Nouă au refăcut aliniamentul de pe marginea DJ 571 între fosta fabrică Delphi şi Gater, urmând ca lucrările să continue cu alte zone din Moldova Nouă, Cartierul Nou şi Moldova Veche”,  a precizat primarul localității Ion Chisăliţă .

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedent6.136 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2! Situația din fiecare județ!
Articolul următorCine au fost băieții deștepți de după Revoluție. Stolojan, „tăticul naționalizării valutei”