Poliția Orașului Oțelu Roșu a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe strada Mihai Eminescu din oraș.

Echipajul de poliție sosit la fața locului a stabilit faptul că în timp ce un bărbat de 54 de ani din localitate conducea un autoturism pe str. Mihai Eminescu, a acroșat cu partea din față a mașinii un pieton care s-a angajat în traversarea părții carosabile prin loc nepermis, la aproximativ 3 metri de trecerea pentru pietoni.

În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a pietonului de 27 de ani.

Atât conducătorul auto, cât și pietonul, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând în cazul primului, o concentrație de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul celui de-al doilea, o concentrație de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pietonul de 27 de ani a fost transportat la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.

Și în acest caz s-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentReales primar al Reșiței, Ioan Popa recunoaște: Sunt enorm de multe lucruri de facut pana cand viata noastra, a resitenilor, va fi mai buna
Articolul următorVIDEO Iohannis: O victorie istorică a dreptei, un vot de blam la adresa modului de a face politică al PSD