Copiii şi adolescenţii sănătoşi s-ar putea să nu mai aibă nevoie de vaccinurile anti-Covid, spune Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care îşi actualizează recomandările pentru următoarea etapă a pandemiei, pe măsură ce lumea se adaptează la convieţuirea permanentă cu virusul, relatează Bloomberg.

Copiii sănătoşi cu vârste cuprinse între 6 luni şi 17 ani reprezintă un grup cu prioritate scăzută pentru vaccinare, spune OMS, iar prima doză şi rapelul sunt sigure şi eficiente pentru aceştia. Ei au avut de obicei şi reacţii mai puţin severe la Covid decât adulţii.

„Ţările ar trebui să ia în considerare contextul lor specific pentru a decide dacă vor continua să vaccineze grupurile cu risc scăzut, cum ar fi copiii şi adolescenţii sănătoşi, fără a compromite vaccinurile de rutină, care sunt cruciale pentru sănătatea şi bunăstarea acestui grup de vârstă”, a declarat Hanna Nohynek, preşedintele Grupului strategic consultativ de experţi în imunizare al OMS.

Contextul este cel care contează în decizia de a vaccina sau nu persoanele mai tinere, având în vedere povara mai mică a bolii în cazul acestora.

Organizaţia „îndeamnă ţările care iau în considerare vaccinarea acestei grupe de vârstă să îşi bazeze deciziile pe factori contextuali, cum ar fi consecinţele bolii, eficienţa costurilor şi alte priorităţi de sănătate sau de program şi costurile de oportunitate”, se arată în comunicat.

În schimb, persoanele în vârstă şi grupurile cu risc mai ridicat – inclusiv cele cu afecţiuni de bază – ar trebui să facă rapeluri ale vaccinului anti-Covid într-un interval de şase până la 12 luni de la ultimele injecţii, spune OMS în comunicatul în care anunţă o foaie de parcurs revizuită în ceea ce priveşte vaccinurile în noua etapă a pandemiei.

Ultimul sfat al organizaţiei cu sediul la Geneva vine în contextul în care ratele de vaccinare cu rapel sunt în scădere în diverse ţări, de la China la SUA, doar 16% dintre americani înscriindu-se, de exemplu, în ultima campanie de vaccinare, care vizează varianta Omicron.

Scăderea cerinţei de vaccinare nu va avea doar consecinţe financiare pentru producătorii de vaccinuri – inclusiv Pfizer şi Moderna – ci stârneşte, de asemenea, îngrijorări în rândul experţilor în sănătate publică, care spun că vaccinările actualizate sunt cea mai bună modalitate de protecţie împotriva Covid, menţionează Bloomberg.

 

Sursa: Adevarul Zilei

Articolul precedentPapa Francisc este internat în spital. Suveranul Pontif suferă de o infecţie respiratorie
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET