Ultima ședință a Guvernului Orban înaintea moțiunii de cenzură de miercuri a durat nouă ore și s-a prelungit până aproape de miezul nopții de marți. Cu doar 12 ore înainte de posibila demitere, Guvernul a ținut o ședință-maraton în care a adoptat nu mai puțin de 25 de ordonanțe de urgență.  Este un număr record de ordonanțe de urgență adoptate într-o singură ședință de Guvern.

În cazul în care moțiunea de cenzură trece, actualul Guvern ar fi demis și nu ar mai avea posibilitatea de a aproba ordonanțe de urgență, aceasta fiind o explicație pentru numărul uriaș de acte normative trecute prin ședința Executivului de marți.

Printre cele 25 de OUG se numără Ordonanța anunțată de ministrul Educației, Monica Anisie, prin care profesorii iau salarii mărite din această lună, dar și din septembrie 2020. O altă ordonanță cu decontarea navetei elevilor, iar o a treia din domeniul Educației – extinderea programului „Masă caldă” la 65.000 de elevi.

Ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat adoptarea unei ordonanțe privind stocurile de urgență medicală, în contextul epidemiei de coronavirus din China. În cele 16 aeroporturi internaționale din țară vor fi scannere termice pentru pasageri, a anunțat ministrul în seara de marți.

A fost reglementat și transportul cu trotinete electrice pe străzi. Astfel, conducătorii trotinetelor trebuie să aibă cel puțin 14 ani, să poarte căști de protecție, iar viteza nu poate fi mai mare de 25 km/oră.

A mai fost adoptată și OUG privind alegerile parlamentare, astfel că alegătorii vor putea vota în orice localitate, pe liste suplimentare.

Executivul a adoptat așteptata ordonanță în domeniul sănătății, cea privind programele naționale de sănătate. Prin noua OUG, serviciile medicale din cadrul programelor naționale de sănătate se pot derula și la spitale private, fără ca pacienților să le fie ceruți bani în plus.

Au fost aprobate și alte OUG, astfel că programul Prima Casă continuă și în 2020, se pastrează condițiile și bugetul anunțat – 2 miliarde de lei.

De asemenea, Secretariatul General al Guvernului va fi reorganizat, iar 18% din posturi vor fi reduse, a anunțat marți seară șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.

Lista Ordonanțelor de urgență aprobate în ședința de Guvern din seara zilei de 4 februarie 2020:

1. ORDONANȚĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr.145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare
2. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat
3. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
4. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate
5. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
6. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor fazate finanțate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020
7. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri pentru asigurarea descentralizării managementului Fondurilor Europene structurale și de investiții, la nivel regional
8. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor cu finanțare din fonduri structurale în vederea evitării riscului de decomitere pentru anul 2020, precum și de modificare și completare a unor acte normative
9. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri pentru pregătirea portofoliului de proiecte destinat finanţării din fonduri externe nerambursabile pentru perioada de programare 2021-2027

10.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind instituirea Programului național de introducere a gazelor naturale în localitățile încălzite cu combustibil solid

11.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind recensământul general agricol din România runda 2020

12.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind organizarea și desfășurarea Recensământului Populației și Locuințelor din România în anul 2021

13.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte, precum și pentru aprobarea plății cotizației anuale în vederea participării Institutului Național de Statistică în calitate de asociat în cadrul Comitetului de Statistică și Guvernanță în Statistică al OCDE
14.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice
15.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate
16.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea Poliției Judiciare
17.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei
18.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat de salvare
19.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 cu modificările și completările ulterioare
20.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea și utilizarea fondului locativ de protocol și bunuri mobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”
21.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice
22.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011
23.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor
24.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru completarea unor acte normative în domeniul transportului naval
25.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul apărării naționale.

Toate proiectele de acte normative adoptate sau de care guvernul a luat act în cadrul ședinței din 4 februarie pot fi urmărite AICI

 
Articolul precedentMiercurea Alarmelor : sirenele vor emite semnalul “Alarmă la dezastre”
Articolul următorCopaci căzuți pe carosabil sub greutatea zăpezii, drumarii intervin pe DN 58