Ministrul Educației, Daniel David, invitat la „Apel matinal” de la Radio România Actualități, vineri, 17 ianuarie, a spus că modalitatea de predare în școlile din România trebuie să fie schimbată, astfel încât la încheierea școlii, elevii să aibă competențele necesare pentru a intra pe piața muncii sau pentru a face studii superioare.

„Mă interesează să pun în dezbatere publică planurile-cadru pentru liceu, fiindcă acolo am rămas în urmă. Avem manuale vechi sau chiar foarte vechi, unele vorbesc de intenţia României de a adera la Uniunea Europeană în zona respectivă, iar după ce vom avea planurile-cadru, vom lucra la programe, după aceea la manuale, iar apoi la pregătirea profesorilor, astfel încât la nivelul liceului să putem cu adevărat transfera competenţe.

Adică să nu fie o formă în care ne facem că învăţăm şi că facem şcoală şi după aceea ne trezim că la sfârşitul ciclului copiii nu au competenţele necesare, fie să intre pe piaţa muncii, fie să-şi continue studiile la nivel superior.

Cam asta este ideea principală în preuniversitar, alături de a începe să gândim acei indicatori de performanţă, pentru o salarizare cât mai bună a profesorilor.

Materialul complet, AICI

Articolul precedentRECURSUL LUI CĂLIN GEORGESCU A FOST RESPINS DE JUDECĂTORI
Articolul următorROMÂNIA, CEL MAI IEFTIN STAT DIN UE LA ALIMENTE ŞI BĂUTURI NEALCOOLICE ÎN 2023