Coafeze pe acte, amante în fapt…ce mai contează când la sfârșit tragi linie și încasezi de la dl Stat, 13.000 lei pe coafat miniștrii?

Aceste pensii din aceste două ministere, au reușit să revolte întreaga societate. Și cei mai în vogă hair stiliști sunt invidioși pe aceste doamne talentate și atât de apreciate de au ajuns să stea la soare cu o pensie pe care nici nu mai știu pe ce și cum să o cheltuiască!

Astăzi de Mica Unire ies la iveală marile diferențe între județe, între salarii, între pensii, între oportunități… evident de acum va fi o bătălie mare pe locurile vacante de la ministere începând cu cele de coafeze. Înțeleg că aceste salarii vin de fapt pe baza transferurilor de angajați din sistemul privat la domnul stat. Cred că aceste angajări au fost fictive, pentru ca transferul și noul job să fie pe bani mulți, greu de justificat dar ușor de obținut în condițiile prezentate. Cu siguranță societățile care au făcut aceste angajări fictive și au dat în scris salarii fabuloase nu au plătit taxe la stat pentru că au putut și și-au permis.

Alți grei care sug din Pușculița statului ca Meleșcanu care în loc să se bucure de pensie se ține tare în continuare pe poziție deși a fost declarat incompatibil. Citesc replica dumnealui conform căreia el își merită veniturile pentru că pe vremea dumnealui doctoratele se dădeau altfel și asistăm la săgeți otrăvite către mediul privat de afaceri și așa zișii băieții lui tata!

Antreprenoriatul din 2008 se confruntă cu multe provocări. Forța de muncă este doar una din problemele de impact în mediul de afaceri. Orice antreprenor muncește din greu pentru a-și ține pe linia de plutire societatea și pentru a obține profit. Profit pentru care plătește taxe la stat. Bani din care plătim salariile și pensiile acestor demnitari.

Oare dacă dl Meleșcanu ar munci o lună de zile într-o societate, ar reuși să plătească salariile angajaților? Este ușor să te obișnuiești cu binele și cu statutul de intangibil, cu doctorat făcut în timpurile de mult apuse dar incapabil de a face ceva pentru societate în slujba căruia ești … mai ales având atâta susținere și consultanță permanentă.

Domnul Meleșcanu a arătat că dacă nu se vrea, nu se poate și punct. Restul e can can.

Articolul precedentAi nevoie să stai naibii acasă! Ăsta este îndemnul marelui ADRIAN STREINU CERCEL – directorul Insitutului de Boli Infecțioase
Articolul următorBalul izmenelor la Rugi