Un grup de medici și asistente de la Spitalul Județean din Timișoara nu a uitat de cei care locuiesc în zone izolate, greu accesibile, din vestul țării. Aceștia, mai ales cei vârstnici, nu ar fi avut acces la campania de vaccinare dacă cineva nu s-ar fi deplasat la casele lor, pentru că dumul până acolo este lung și greu.

Printre cei vaccinați se numără vârstnicii dintr-un sat din județul Hunedoara, ale cărui gospodării sunt împrăștiate pe o suprafață mare de teren, unele greu accesibile.   Medicii au mers fie la casele lor, fie i-au vaccinat într-un centru improvizat, la o clădire din localitate.

Pentru ca cei imunizaţi în cadrul caravanei să fie înregistraţi pe platforma de vaccinare, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a pus la dispoziţie o reţea dedicată. Caravana își va continua activitatea  în următoarele săptămâni în judeţele Hunedoara, Caraş-Severin şi Timiş.

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL | Fostul președinte al CJ Constanța rupe tăcerea – Interviu exclusiv din închisoare cu Nicușor Constantinescu
Articolul următorDetaco Ltd., cel mai mare acționar Romprest, cere înlăturarea celor care se erijează în reprezentanții legali ai companiei de salubrizare