La praznicul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, mai multe lăcașuri de cult din Eparhia Banatului de Munte și-au cinstit ocrotitorul. Printre acestea, se numără Catedrala Episcopală din Caransebeș, schiturile de pe Muntele Mic și Semenic și Mănăstirea „Sfântul Ilie de la Izvor” din Bocșa Vasiova, unde Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a poposit duhovnicește, notează caon.ro

Bucuria duhovnicească a început încă din ajun, ierarhul, alături de un sobor de preoți și diaconi, săvârșind Slujba Vecerniei cu Litie. În continuare, au fost săvârșite Utrenia, Acatistul și Paraclisul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul și rugăciuni de dezlegare, iar, după miezul nopții, Sfânta Liturghie.

A doua zi, praznicul a continuat cu sfințirea apei și cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, urmate de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească. După comuniunea în jurul Sfântului Potir, a hranei pentru suflet, credincioșii au fost chemați la agapa frățească. În cadrul sfintelor slujbe au fost înălțate rugăciuni pentru pace și pentru venirea ploii.

La eveniment, au participat autorități centrale, județene și locale, dar și un număr mare de credincioși. De asemenea, au fost prezenți și numeroși tineri, membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, care, la împlinirea a 6 ani de activitate, au ales să fie în duhul rugăciunii și al bucuriei cu obștea monahală a Mănăstirii de la Vasiova, prăznuindu-l pe Sfântul Ilie, protectorul spiritual al tinerilor din cadrul ATOR Banatul de Munte.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentDestinația de vară preferată a românilor, paralizată de incendii. Care sunt zonele vizate. Anunțul MAE
Articolul următorDrum civilizat pentru accesul turiștilor spre lacul de la Rusca