Deputatul Luminița Jivan, președintele PSD Caraș-Severin, susține că a devenit o țintă a acestei campanii electorale pentru Parlamentul European și ține să le răspundă celor care o atacă frecvent.

”Observ o tendință profundă a unor personaje administrative, politice care nu găsesc altă modalitate de a-și face simțită prezența în peisajul campaniei de europarlamentare decât prin a puncta în spațiul public numele meu. Cu siguranță nu sunt naivă să nu înțeleg că aceste săgeți strâmbe sunt trase din tolba unui lider politic aflat în plină ascensiune spre … un final iminent politic.
Totuși, deși primul impuls este acela de a ignora anumite păreri personale, m-aș opri preț de o clipă să facem o scurtă analiză a celui care a afirmat că a apelat la serviciile mele, chiar dacă am în această perioadă o misiune mult mai importantă alături de echipa mea extraordinară de la PSD cu care am bătut județul la pas. Și da, recunosc, domnul primar al orașului Bocșa, urbe care, așa cum arată astăzi are nevoie de o infuzie serioasă de proiecte și de capital, urmare, cel mai probabil al unui management administrativ „de top” al orașului în ultimii 7 ani, m-a contactat și mi-a cerut sprijinul în perioada în care eram angajată a Instituției Prefectului din Caraș-Severin.
Încă de atunci, în urma unei analize pertinente, cu documentele pe masă, am înțeles că dosarul proiectului dedicat cinematografului aflat în ruină la Bocșa, nu avea toate actele necesare pentru a deveni eligibil în cazul depunerii pentru o viitoare finanțare. A insistat că acest proiect, în forma lui de atunci, trebuie să ajungă la Ministerul Dezvoltării. Cât despre proiectul “Modernizare străzi și trotuare” în valoare de 10 milioane de euro, discutat tot în acea perioadă când lucram la Instituția Prefectului și finanțat ulterior prin MDRAP uită să spună! Uită să spună că locuitorii orașului Bocșa au primit de la guvernul României cele mai mari fonduri din judetul Caraș-Severin!” scrie deputatul pe pagina sa de facebook.

Cum în spațiul public au ieșit tot mai multe zvonuri și discuții legate de o eventuală plecare a primarului Eugen Cismăneanțu la PRO România – lucru negat de fiecare dată de către primarul Bocșei – Luminița Jivan sugerează și ea un astfel de motiv ca țintă a atacurilor la adresa sa personal.

”Acuzația conform căreia, ulterior domnul primar nu a mai găsit proiectul său, deși, chiar dacă i-am crede supoziția, iar acesta să fi fost rătăcit la minister, e greu de crezut că nu avea copiile din dosar, înclin să cred că mai degrabă ar putea să țină tot de natura cameleonică a politicianului Cismăneanțu, cel care, pe pagina de Facebook este susținător al domnului Traian Băsescu, în presă este entuziasmat până la lacrimi de vizita lui Victor Ponta la primărie, inițial politician vopsit portocaliu, ulterior turnându-și pe el o găleată galbenă, a PNL-ului din care dezertează din motive care ne scapă, după care, așa cum singur afirmă, apelează prin toți interpușii la fondurile guvernamentale ale PSD, dar pe gură este anti-PSD și încheie apoteotic prin a deveni o săgeată în tolba unui politician PRO.
Merită să luăm în seamă un cameleon al politicii cărășene, al cărui mod de penetrare al unui electorat sărac, ținut în lesă prin metoda „cutiuța cu alimente”, pe care „Gelu Întâiul” îl redescoperă în preajma alegerilor locale, a devenit proverbial și ar putea constitui un subiect mult mai amplu?” mai scrie Jivan.

”Ceea ce vreau să le transmit bocșenilor, oameni gospodari și cu bun simț, este că nu i-am dat uitării iar Bocșa este un oraș drag sufletului meu, de care mă leagă amintiri și care va beneficia în continuare de întregul meu interes” sunt cuvintele cu care președintele PSD Caraș-Severin își încheie postarea.

Articolul precedent2 sârbi care pescuiau ilegal în partea românească a Dunării, opriți de polițiști cu focuri de armă
Articolul următorRareș Bogdan: duminică Dragnea va anunță suspendarea președintelui