Campania umanitară de donare de sânge „Împreună Dăruim viaţă” continuă şi mâine, 4 noiembrie. La Centrul de Transfuzii Sanguine, ieri, în prima zi a campaniei, 10 persoane au donat sânge.

Şi Inspectoratul de Jandarmi Caraş-Severin s-a alăturat acestei acţiuni. Jandarmii cărăşeni participă permanent la astfel de activităţi umanitare pentru a fi alături de cetăţeni, nu doar prin prisma misiunilor specifice de ordine şi siguranţă publică ci şi pentru a sprijini persoanele aflate în suferinţă în spitale.

Aceștia îndeamnă semenii să le urmeze exemplul și să vină într-un număr cât mai mare la Centrul de Transfuzii din Reșița pentru a face o faptă bună.

Pentru noi, ajutorarea semenilor este obiectivul principal, fapt pentru care, în perioada 2-4 noiembrie, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin s-a alăturat campanie de donare de sânge, denumită generic Împreună dăruim viață. Jandarmii cărăşeni participă permanent la astfel de activităţi umanitare în încercarea de a fi alături de cetăţeni, nu doar prin prisma executării misiunilor specifice de ordine şi siguranţă publică.

Noi nu suntem doar în slujba cetăţenilor sănătoşi, încercăm prin astfel de fapte să îi ajutăm pe cei care au cel mai mult nevoie de noi ca şi oameni„, transmit reprezentanții jandarmilor cărășeni.

Este nevoie de sânge din toate grupele în special din cele care au RH negativ.

Principalii organizatori, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte și Episcopia Caransebeșului, alături de alți invitați precum Liga Studenților UBB din Reșița, Asociația Guerilla MC Reșița și Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin donează sânge pentru a sprijini Centrul de Transfuzie Sanguină.

Vă reamintim că bonurile valorice primite în urma donării vor fi folosite în cadrul campaniei umanitare „Ghetuțele lui Moș Nicolae”, care va avea loc la începutul lunii decembrie, în cadrul căreia ATOR și partenerii vor cumpăra alimente și dulciuri pentru familiile nevoiașe de pe raza județului.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin