Centrul catehetic „Sf. Maria” al Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Fârliug a avut joi, 24 octombrie, bucuria de a se întâlni cu pr Mihai Ciucur, coordonator al Centrul de Tineret „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Moniom.

Cei 20 de tineri păstoriți cu dragoste și dăruire de către părintele paroh Daniel Popescu au primit cu mult entuziasm și interes vizita părintelui Mihai, implicându-se activ în discuții.

Întâlnirea a debutat cu un moment de rugăciune urmat de dezbaterea primei teme  și anume perspectiva creștină  asupra  zilei de Halloween. Tinerii au manifestat o mare deschidere spre acest subiect prezentându-și în mod liber opiniile. Părintele Mihai Ciucur le-a vorbit despre originile păgâne ale acestei zile și modul în care a evoluat sărbătorirea ei până în zilele noastre. Tinerii au înțeles faptul că religia creștină este una a bucuriei, a vieții veșnice, a învierii. Suntem fii ai luminii și ai adevărului și nu se cuvine să ne facem părtași cu fiii întunericului. Nu avem așadar ca și creștini de ce să ne implicăm în activități dedicate acestei zile.

A doua parte a discuțiilor a fost o invitație  pentru tineri să descopere modele de fericire creștină pornind de la cuvintele Mântuitorului rostite cu ocazia Predicii de pe Munte.  S-a evidențiat faptul că fericirea nu vine din ceea ce ai, ci din ceea ce ești, iar verbul după care să ne ghidăm în viață să nu ne fie „a avea” ci verbul „a fii”. Societatea modernă caută să ne risipească și să ne copleșească cu tentații inducând  ideea că suntem cineva doar în măsura în care posedăm cât mai multe  și scumpe bunuri materiale. Părintele Mihai i-a ajutat pe tineri să conștientizeze că bogăția interioară, modul în care ei își îmbogățesc mintea, inima, sufletul cu valori, convingeri, atitudini sănătoase de viață sunt cele care deschid ușa spre fericire.

Discuțiile au fost urmate de un moment de relaxare în jurul balonului de fotbal, trăit cu mare intensitate și aprindere de către toți tinerii, atât fete cât și băieți.

Finalul a fost încununat de rugăciunea de mulțumire adusă Maicii Domnului și de promisiunea că această întâlnire să fie un prim pas spre o frumoasă și sperăm rodnică colaborare între cele două centre de tineret.

Un text de prof. Alina Pătruți

Articolul precedentRevoltă în Pro România. Mihai Tudose și Daniel Constantin îi cer lui Ponta să voteze Guvernul Orban
Articolul următorCurajosul polițist demisionar este originar din Caraș-Severin