Înscrierile pentru Școala Duală vor începe luni, 5 iulie. Absolvenții de gimnaziu care optează pentru această formă de învățământ vor beneficia de o serie de facilități oferite atât de Primăria Reșița cât și de companiile implicate în parteneriatul pe care este bazat sistemul de învățământ profesional dual: administrație locală – școală – agenți economici.

 

Ajunsă în al cincilea an de implementare, Școala Duală reșițeană oferă, pentru anul școlar 2021-2022, un număr de 159 de locuri, în diverse domenii, precum alimentație publică, turism, mecanic sau electric, cu implicarea a peste 20 de agenți economici.  Astfel, la Colegiul Economic al Banatului Montan sunt disponibile 59 de locuri pentru calificările: Ospătar, Bucătar, Lucrător hotelier și Brutar-patiser, iar la Colegiul Tehnic, 100 de locuri pentru calificările: Lăcătuș, Sudor, Mecanic auto, Operator mașini cu comandă numerică, Electrician, Instalator și Confecționer.

 

Înscrierile la Școala Duală încep luni, 5 iulie, pentru această formă de învățământ putând opta absolvenții de clasa a VIII-a de anul acesta, dar și cei din serii anterioare, până la vârsta de 26 de ani.

 

Pe lângă dobândirea unei calificări profesionale, elevii care aleg să urmeze Școala Duală la Reșița au o serie de alte avantaje. „Elevii și părinții acestora se pot îndrepta cu încredere spre acest tip de învățământ, deoarece reprezintă o alternativă educațională prin care tinerii pot dobândi competențe reale, pentru că pregătirea practică se face direct la angajatori, iar la finalizarea studiilor vor putea beneficia de un loc de muncă sigur și bine plătit. Aș menționa printre alte beneficii și bursa profesională de 400 de lei pe care elevul o primește lunar. De asemenea, cazarea, masa și transportul sunt oferite gratuit de Primăria Reșița, iar condițiile de cazare sunt foarte bune, ca urmare a faptului că primăria a reabilitat toate internatele școlare. La finalizarea studiilor de învățământ dual, elevii au și posibilitatea de a-și continua studiile. Dragi tineri, vă așteptăm la Școala Duală reșițeană, pentru a avea siguranța unei pregătiri de calitate și a unui loc de muncă bine plătit”, a declarat viceprimarul municipiul Reșița, Mădălina Chiosa.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 3 iulie 2021
Articolul următorBilanț Coronavirus, 4 iulie: 33 cazuri noi, 3 decese, 66 pacienți în ATI