CS Rapid București s-a calificat la pas în sferturile de finală ale Cupei României la handbal feminin, după ce a surclasat echipa de eșalon inferior CS Star Mioveni cu scorul de 46-16, miercuri, în deplasare.

Sara Ristovska a marcat 7 goluri pentru Rapid, iar Polina Gorșkova, Aissatou Kouyate și Andjela Janjusevic au înscris câte 6 goluri.

În sferturile de finală, Rapid o va înfrunta pe CSM Târgu Jiu.

Programul meciurilor din sferturile de finală ale Cupei României, care vor avea loc pe 16 martie:

HC Dunărea Brăila – CSM Corona Brașov
SCM Craiova/CS Minaur Baia Mare – CSM București
HC Zalău – CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud/CSU Știința București
CS Rapid București – CSM Târgu Jiu

Ultimele două meciuri din optimi se vor disputa astfel: CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CSU Știința București pe 19 februarie și SCM Craiova – CS Minaur Baia Mare pe 20 februarie.

AGERPRES

Articolul precedentFOTBAL: VICTORII ÎN DEPLASARE PENTRU BAYERN ȘI BENFICA, ÎN LIGA CAMPIONILOR
Articolul următorANPC: „ACHIZIȚIONAȚI CIOCOLATĂ, COSMETICE ȘI BIJUTERII NUMAI DIN LOCURI AUTORIZATE”