Acuzațiile la adresa taberei premierului se înmulțesc. Deputatul PNL de Ialomița Luminița Barcari a dezvăluit miercuri, în emisiunea ”Culisele statului paralel” de la Realitatea Plus, cum elimină echipa „Super-Cîțu” toți delegații care ar vota cu Ludovic Orban la Congresul din 25 septembrie. 

 

Deputatul PNL și-a acuzat colegii din tabăra lui Cîțu că încalcă regulamentul și statutul partidului. În Ialomița, susținătorii lui Orban au fost pur și simplu eliminați de pe liste, spune Barcari.

”Ce se întâmplă în PNL este incredibil. 
În anumite județe, președinții de filiale care și-au exprimat susținerea pentru Orban sunt eliminați de pe liste. 
Ședința Comitetului Director Județean a fost convocată în 2 ore. Eu nu puteam să mă întorc pentru că eram pe autostradă, aveam ședință de Plen. S-au întors cei care și-au exprimat susținerea pentru Orban, primarul municipiului Urziceni și președintele PNL Fetești, 2 din 3 filiale ale județului Ialomița. 
La 16:00 s-au votat cele două moțiuni, Cîțu a câștigat. 
Lista a fost prezentată membrilor CDJ, două municipii nu au reprezentanți. De la Fetești, organizație care a avut foarte multe voturi, nu sunt reprezentanți, nu sunt primarii din Ialomița care și-au exprimat susținerea pentru Orban. Întrebat de ce procedează așa, președintele de filială a spus că așa vrea el.

Nu credeam că se va ajunge la așa ceva! În aceste zile sunt definitivate listele și încă sperăm că ai noștri colegi vor respecta regulamentul și statutul partidului. Era o normă de reprezentare, erau respectate niște termene de convocare a ședințelor…

Le transmit tuturor celor care fac exact ce li se spune de către președinții de filială că nu au de ce să se teamă. Nu am luptat în 89 ca să ni se ia și libertatea de exprimare. Ce ar putea să li se facă? Sunt primari, un premier sau un Guvern astăzi e, mâine nu e”, a transmis deputatul liberal. 

Citește și: ”Dezvăluiri INCENDIARE despre jocurile murdare ale lui Cîțu. Cristian Opriș acuză FRAUDAREA voturilor pentru șefia PNL”

Articolul precedentScenarii la Culisele Statului Paralel. „Superman, ești ISTORIE!” Ce nume a apărut pe lista scurtă a succesorilor lui Cîțu. Ce rol au serviciile
Articolul următorAvertizare meteo – Ploi, furtuni și vânt puternic în aproape toată țara