„Am fost în zona Dăroaia, unde sunt afectate foarte multe locuințe și am înțeles de la cei care erau acolo că majoritatea locuitorilor au fost cazați în căminul de la Roșia Montană, unde ne-am dus ulterior cu fructe. Se străduie autoritățile. Nu duc lipsă de apă, au și de mâncare. Din păcate, nu este mâncare gătită, doar mâncare rece, neperisabilă, conserve mai exact și poate că ar prinde bine o bucătărie de campanie. Urmează să facem și pasul ăsta”, a declarat activistul Alin Pădureanu la emisiunea 100% de la Realitatea PLUS. 

„Mâine, sau cel târziu poimâine am o echipă cu care să mergem să confecționăm dușuri provizorii, din astea de campanie, de tabără și toalete. Pentru că nu sunt toalete ecologice de nicio culoare. Nu am văzut. Nu  au toalete suficiente la câtă populație este acolo nu sunt toalete suficiente, clar. Ar trebui făcute. Oamenii sunt ai nimănui. Sunt sub cerul liber. Nu cazați la 5 stele, la mii de stele”,  a punctat Pădureanu. 

Potrivit unor surse, 130 de case din comunitatea de romi Dăroaia, județul Alba au fost afectate puternic de inundațiile care s-au abătut asupra zonei în ultimele zile, iar 250 de oameni au fost cazați în căminul cultural din comuna Roșia Montană. Pentru ajutorarea lor s-au implicat mai mulți voluntari, printre care și deputatul rom Cătălin-Zamfir Manea. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti