Asociația Kreativ Research – Centrul de Studii Media și Cercetări Sociale – continuă seria programelor de formare profesională continuă pentru cadrele didactice din județul Caraș-Severin.

Începând din această primăvară, prima serie a noului program acreditat de Ministerul Educației (prin OM nr. 3161/2019) pentru o perioadă de 4 ani, Eco-Life. Educație ecologică , se derulează prin programul POCU Școala pentru toți –șansa la o viață mai bună, având ca beneficiar Asociația de Binefacere Pro Vitam din Reșița (proiectul POCU 108157). În perioada martie – aprilie 2019, 20 de cadre didactice de la Centrul pentru Educație Incluzivă Aurora din Reșița, Liceul
Tehnologic Berzovia și Școala Gimnazială din Vermeș vor urma cele 100 de ore de formare și vor primi 25 credite profesionale, pentru parcurgerea programului cu următoarele discipline: Protecția mediului, Educație ecologică – aspecte curriculare, Biodiversitate și Managementul proiectelor de mediu.

Alături de educația media (un alt program de formare inițiat în premieră de Kreativ
Reseach), formarea cadrelor didactice de la toate specializările și de la toate ciclurile de învățământ în educația ecologică, reprezintă o prioritate cu atât mai mult cu cât avem în vedere specificul județului Caraș-Severin (parcurile naturale, rezervațiile, existența pădurilor virgine, parcurile naționale).

Programul de formare în educație ecologică a fost elaborat din necesitatea de a răspunde într-o manieră proactivă la agresiunile față de mediu care au loc în Caraș-Severin și a fost fundamentat pe experiența noastră cu studii, cercetări în domeniu precum și pe cea de colaborator al altor organizații nonguvernamentale locale în campanii de informare derulate de-a lungul timpului în zona parcurilor naturale/ naționale.

”Ne afirmăm speranța, că prin această dimensiune regională (județul Caraș-Severin și împrejurimile sale) să contribuim la reconstrucția și la apărarea aurului verde prin intermediul școlii, al dascălilor și să asigurăm un viitor curat copiilor. Nu în ultimul rând, ne manifestăm deschiderea pentru promovarea unui astfel de program de formare și în alte regiuni ale țării care au un specific asemănător sau care doresc să promoveze educația ecologică, cu atât mai mult cu cât în momentul de față acest program de formare este unic pe piața furnizorilor de formare profesională continuă acreditat de Ministerul Educației” ne-a declarat prof. univ. dr. Ileana Rotaru, președinte Kreativ Research

Articolul precedentȘÎEU – România vrea autostrăzi // Protestul a făcut înconjurul țării. VIDEO
Articolul următorAlertă de poluare cu substanțe petroliere pe Dunăre