Un seism cu magnitudinea de 4,6 pe scara Richter s-a produs luni seară, în România. Află în ce zonă a fost resimțit seismul

În ziua de 22.05.2023, 20:46:43 (ora României), s-a produs în BANAT, ARAD un cutremur mediu cu magnitudinea ML 4.6, la adâncimea de 15 km.

Seismul s-a înregistrat la o adâncime de 15 kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 24 km sud-est de Arad, 45 km nord-est de Timişoara, 77 km sud-est de Bekescsaba şi 89 km nord de Reşiţa.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, seismul a avut loc la 12 km de orașul arădean Lipova

Seismul a fost resimțit și în alte localități ale județului, printre care Arad, Sântana și Chișineu-Criș.

„Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime. Echipaje operative din județele unde seismul a fost resimțit vor fi trimise în teren pentru efectuarea misiunilor de recunoaștere”, au transmis reprezentanții IGSU.

 

Articolul precedentCutremur cu magnitudine de 4,6 pe scara Richter în vestul țării
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET