Consiliul Naţional al Elevilor le atrage atenţia decidenţilor ca măsurile de relaxare a restricţiilor COVID să fie atent analizate, astfel încât să poată fi evitate eventuale noi focare de infecţie.

Reprezentanţii elevilor solicită ca orice decizie privind modificarea scenariilor de funcţionare să aibă drept fundament o analiză detaliată din partea experţilor în epidemiologie, care să reliefeze modalitatea optimă prin care măsurile folosite până în prezent pot fi adaptate la realităţile din teritoriu.

„La doi ani de la debutul pandemiei, putem afirma că o perioadă în care numărul cazurilor de îmbolnăvire este în scădere nu garantează şi eliminarea oricăror forme de risc la care populaţia se expune. Astfel, elevii reprezentanţi consideră necesar ca restricţiile impuse în şcoli să fie ridicate treptat, iar noile măsuri să fie anunţate în timp util, astfel încât atât şcolile, cât şi elevii şi cadrele didactice să poată acţiona preventiv, respectând totodată legislaţia în vigoare”, se precizează în comunicatul citat.

În acelaşi timp, Consiliul Naţional al Elevilor face apel la elevii şi profesorii din România să fie responsabili şi să respecte în continuare recomandările autorităţilor din domeniul medical, păstrând distanţarea şi purtând masca de protecţie, pentru a evita riscurile de infectare comunitară.

„Suntem de părere că învăţământul online ar trebui în continuare dezvoltat, oferind astfel oportunitatea introducerii unor metode inovative şi eficiente de predare, adaptate erei digitale în care trăim. De asemenea, situaţii excepţionale şi foarte bine justificate, independente de voinţa elevilor, ar putea oferi acestora şansa să participe online la cursuri, evitând astfel pierderi pe plan academic”, se mai arată în comunicat

Articolul precedentPeste 5000 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2
Articolul următorKlaus Iohannis: Parcurgem cea mai gravă criză de după Al Doilea Război Mondial