Un accident rutier cu victime a îngreuiat azi dimineață circulația pe Calea Timișoarei din Reșița, în zona zidului de beton din Triaj.

O persoană a rămas încarcerată după ce două autoturisme s-au ciocnit în curba de la Triaj. Potrivit primelor constatări ale poliției două persoane au fost rănite în urma incidentului, la fața locului intervenind și un echipaj de descarcerare de la ISU Semenic și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

”Este vorba despre un accident rutier soldat cu 2 victime în mun. Reșița, zona Triaj. Au intervenit de urgență două echipaje ale Detașamentului de Pompieri Reșița, SAJ CS și IPJ CS. Accidentul s-a produs între doua autoturisme și s-a soldat cu două victime. Una dintre victime a rămas încarcerată. Echipajele de pompieri au intervenit pentru descarcerarea victimei încarcerate, asigurarea măsurilor PSI și spălarea carosabilului. Persoana descarcerată a fost predată echipajului SAJ și transpotată la spital. Ce-a de-a doua victima a refuzat transportul la spital” transmit pompierii militari de la ISU Semenic.

Sursa foto: Facebook.com/Tractăm Orice

Articolul precedentMihai Gâdea, Mircea Badea, Mugur Ciuvică și Victor Ciutacu, chemați în instanță de procurorul acuzat de hărțuire sexuală!
Articolul următorCodul portocaliu de inundații din Caraș-Severin pune ministerul în alertă