Astăzi, 9 martie, prefectul județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu, a participat, alături de reprezentanți ai structurilor M.A.I. și de alte oficialități, la o ceremonie religioasă, organizată cu ocazia Zilei Foştilor Deţinuţi Politici, prilej cu care prefectul a transmis următorul mesaj:

 
„Astăzi, 9 martie, îi cinstim pe cei care în vremuri de restrişte, cu temeritate şi speranţă, s-au opus regimului totalitar comunist instaurat în 6 martie 1945. Gândurile noastre sunt alături de aceste spirite libere, care nu au pregetat să lupte şi să-şi exprime ideile despre libertate într-o epocă în care drepturile omului erau doar o poveste frumoasă, iar a gândi independent era interzis.
 
Ororile la care au fost supuşi aceşti eroi în penitenciare şi în lagăre de muncă forţată depăşesc cu mult bariera umanităţii. Chiar şi supuşi torturilor înfiorătoare, atât fizice cât şi psihice, aceşti martiri şi-au păstrat crezul şi ne-au lăsat moştenire nişte lecţii de viaţă pe cât de înduioşătoare, pe atât de importante pentru democraţia unui stat şi pentru dezvoltarea spiritului civic şi social.
 
Prigoana comunistă a vizat toate categoriile sociale şi profesionale, de la ţărani agricultori, la foşti demnitari, de la oameni fără şcoală, la academicieni. Orice tentativă de a gândi, de a exprima o idee care nu provenea de la atotputernicul partid, reprezenta o crimă împotriva statului, iar represiunea atingea atât pe cel vizat, cât şi familia şi apropiaţii acestuia.
 
Astăzi, în secolul XXI, avem datoria creştinească să le cinstim memoria şi viaţa, să le cunoaştem poveştile şi să tragem învăţămintele necesare. Să realizăm că nici un regim din lume nu poate îngrădi libertatea şi să le mulţumim cu respect celor care şi-au dat viaţa sau sănătatea pentru a păstra vie flacăra libertăţii în România, flacără care a cuprins toată ţara în decembrie 89, când totalitarismul a fost înlăturat definitiv din viaţa noastră.
 
Aprindem o lumânare şi înălţăm o rugăciune pentru cei care au pierit înghiţiţi de balaurul roşu, iar celor care încă sunt printre noi, le dorim multă sănătate, pace sufletească şi le urăm un recunoscător şi un sincer La mulţi ani!“

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentCHECK-IN. 300 de polițiști locali trebuie să dea sporurile înapoi
Articolul următorKlaus Iohannis a anunțat prelungirea STĂRII DE ALERTĂ: ”Cifrele privind evoluția pandemiei sunt ÎNGRIJORĂTOARE!”