Consilierul local Doru Cosei îi aruncă lui Marcel Vela, liderul PNL Caraș-Severin, adevărul verde în față după ce a fost acuzat de acesta că ”sabotează” partidul.

Ioan Marcel Vela îi amenința public în ultima conferință de presă pe consilierii PNL Doru Cosei și Mariana Molnar că, dacă mai ies public să atace administrația Miclău, riscă sancțiuni, mergând până la excluderea din partid.

”Cristian Miclău este unul dintre primarii performanți și este susținut de către PNL Caraș-Severin” insista atunci Marcel Vela.

Doru Cosei explică faptul că le-ar fi fost imposibil să aducă toate acele critici în interiorul PNL Băile Herculane deoarece, din 2016, de la câștigarea alegerilor, Cristian Miclău nu a mai ținut nicio ședință de Birou permanent, fapt cunoscut și de Marcel Vela, despre el plângându-se la președintele județean chiar cei doi consilieri locali.

Este, deci, ciudat că Marcel Vela vine cu această soluție în fața presei, spune Doru Cosei, deși știa că acele birouri permanente nu s-au ținut. ”S-a ținut abia în urmă cu o săptămână sau două un birou permanent din 2016 și până acum” spune Doru Cosei.

Apoi consilierul local se plânge că situația este reciprocă: mai multe proiecte ale cosilierului Cosei sau Molnar, ”aprobate cu majoritate în Consiliul Local” spune Cosei, nu sunt puse nici acum în practică de către Cristian Miclău.

Cel care, prin lege, trebuie să pună în aplicare hotărârile de consiliu local. ”Deci, în loc să pună în aplicare aceste proiecte cu care PNL s-ar fi putut lăuda la Băile Herculane, domnia sa le ține în sertar, deși majoritatea au fost aprobate cu unanimitate în consiliul local” mai spune Cosei. ”Partidul nu a văzut când noi am făcut proiecte, s-au votat și bugetat, dar nu s-au implementat! Atenție s-au votat cu unanimitate, erau proiecte bune care dădeau bine și imaginii partidului?! E vorba despre monitorizarea video a orașului, despre realizarea de piste de biciclete, despre asfaltarea curții școlii, festivalul de film care a fost pus în aplicare mult mai târziu. Noi chiar suntem o echipă în Consiliul Local dar domnul primar Miclău nu ne-a consultat niciodată, la nici un proiect. El se consultă, spre exemplu, cu consilierii de la M 10!” spune consilierul local Doru Cosei.

”Eu ca ecologist și consilier PNL nu îmi pot asuma tăierea celor 52 de arbori, arbori ornamentali puși de pe vremea Austro-Ungariei!” își explică salvatorul montan și consilierul local Doru Cosei una dintre ieșirile publice împotriva actualului primar și coleg de partid.

”Cred că domnul președinte a luat plângerile, nemulțumirile doar dintr-o parte, iar pe noi nici nu ne-a ascultat” a mai spus Cosei.

Articolul precedentVine URGIA ALBĂ peste România! Stratul de zăpadă va depăși un metru în câteva zile
Articolul următorTudorița Nicula atrage atenția asupra dezechilibrelor între veniturile medicilor din spitale și ale celor de familie