Freedom House România a lansat astăzi un nou proiect sub egida PressHub.ro, rețea inovatoare de presă: secțiunea Bani Europeni, susținută de jurnaliști din presa locală și centrală și de un total de 24 de publicații din România, între care și Express de Banat.

Ce se întâmplă cu banii europeni care ajung în România? Cum le creștem impactul și cum ajunge să fie finanțat un proiect cu bani de la Uniunea Europeană? Cum scoatem la lumină bunele practici și cum putem reduce birocrația? Din 10 septembrie, răspundem la toate aceste întrebări pe www.PressHub.ro, un proiect Freedom House România, în parteneriat cu Radio France Internationale România, Transilvania Reporter, Gazeta de Sud, Viața Liberă Galați și Ziarul de Iași.

Secțiunea BaniEuropeni din cadrul PressHub.ro este parte din proiectul “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de Comisia Europeană prin DG Regio. Proiectul mai cuprinde seminare și dezbateri locale și va genera, în total, peste 300 de articole despre ce se întâmplă în România cu banii primiți în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Articolele sunt publicate pe platforma www.PressHub.ro și în publicațiile partenere.

Parteneri:

Publicațiile partenere:

Proiectul a debutat în luna iulie 2018, cu un seminar care a adus laolaltă jurnaliști, specialiști în domeniul gestionării și controlului fondurilor europene, alături de experți în achiziții publice, în scopul de a-i specializa pe ziariști în domeniul fondurilor europene structurale și de investiții (FESI). Peste 30 de jurnaliști din presa locală și centrală au dobândit noi informații și au analizat problemele cu care se confruntă România în gestionarea acestor bani, o miză crucială pentru dezvoltarea economico-socială a țării. Având la îndemână aceste date, în următoarea etapă a proiectului, jurnaliștii implicați prezintă, în peste 300 de articole publicate în perioada septembrie 2018 – aprilie 2019 pe platforma www.PressHub.ro și în publicațiile partenere, răspunsuri la întrebări precum:

Care este rolul politicii de coeziune? Cum sunt finanțate proiectele? Cum promovăm bunele practici și reducerea birocrației pentru îmbunătățirea transparenței, accesibilității și eficientizării fondurilor de coeziune? Cum asigurăm vizibilitatea proiectelor finanțate? Cum creștem impactul acestor bani intrați în România?

Majoritatea jurnaliștilor participanți fac parte din rețeaua „Jurnaliști în Serviciul Public”, implicați deja și în alte proiecte ale Freedom House România, precum Bursele Europene – Jurnaliști în DialogOrașul uitatTânărul Jurnalist al Anului, Jurnalism de investigație șamd.

Anchetele vor include și obiective din Reșița și Caraș-Severin.

Articolul precedentIncendiu la o casă din Ticvaniul Mare FOTO
Articolul următorExplozie la Bocșa