Cca 60 de kg de cannabis au fost introduse prin punctul de trecere a frontierei de pe autostrada Nădlac-Arad, 2 cetățeni din Albania și 1 din Grecia fiind arestați preventiv pentru 30 de zile, pentru trafic de droguri de risc.

 
Conform DIICOT, la data de 10.11.2019, cei 3 bărbați au adus drogurile dn Spania.Pentru că erau în vizorul anchetatorilor, procurorii DIICOT București și polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti i-au urmărit mai multe zile. Așa, cei 3 au fost văzuți atât în parcarea unui centru comercial din capitală, cât şi într-un restaurant din apropierea autostrăzii A1.
 
Cei 2 cetățeni albanezi în vârstă de 39 şi 41 de ani au efectuat însă mai multe servicii de patrulare pe autostrada A1 pentru a se asigura că nu sunt urmăriţi până în locul în care s-a deplasat de la vama Nădlac cetățeanul grec în vârstă de 47 de ani, care conducea un cap tractor în care era ascunse drogurile. 
 
După ce s-au întâlnit din nou într-o benzinărie de pe autostrada A1, cei 3 s-au deplasat către şoseaua de centură a Bucureştiului, unde au fost opriți în trafic. 
 
Ca urmare a verificărilor, într-unul dintre rezervoarele camionului au fost descoperite 38 de pachete ce conţineau 60 de kilograme de cannabis.
Procurorii și polițiștii au mai ridicat de la cei 3 bărbați 8 telefoane mobile, 8 cartele sim, un pistol air soft, 1.130 euro şi 500 lei.
 
În acest caz mai este cercetat și un cetățean român, față de care s-a dispus măsura controlului judiciar.
 
Polițiștii și procurorii DIICOT continuă cercetările în acest caz.
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

 

Articolul precedent„Black Friday” crește numărul de atacuri cibernetice. Sfatul specialiștilor
Articolul următorTrei tineri au ajuns la spital în urma unui accident în Timiș