În ședința Consiliului Județean a fost aprobată alocarea din excedentul bugetului local al județului Caraș-Severin a sumei necesare pentru achiziționare unei piese fără de care aparatul RMN aflat în dotarea Spitalului Județean de Urgență Reșița nu poate funcționa.

 

Alocarea banilor pentru aparatul RMN a fost introdusă în regim de urgență, printr-un amendament la primul proiect aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean (CJ) de astăzi, referitor la utilizarea unei sumei de bani din excedentul bugetar. „Am primit o solicitare de la Spitalul Județean de Urgență Reșița referitoare la faptul că s-a defectat o piesă componentă a aparatului RMN. Este ceva legat de compresor, adică elementul de răcire nu mai funcționa și riscurile erau majore. Am făcut un studiu de piață, piesa respectivă costă aproximativ 40.000 de euro, mai exact 174.000 de lei. Fără această piesă există riscul major de a se gripa motorul, de a nu se răci motorul RMN-ului”, a explicat, în plenul ședinței, secretarul general al județului, Darian Ciobanu. Acesta a precizat că împreună cu președintele CJ, Romeo Dunca, au convenit amendarea proiectului aflat pe ordinea de zi suplimentând suma în vederea achiziționării piesei pentru aparatul RMN. Amendamentul a fost votat de către toți consilierii prezenți la ședință.

 

Tot astăzi, consilierii județeni au aprobat Proiectul de hotărâre privind aprobarea solicitării adresate Ministerului Sănătății pentru achiziționarea de aparatură medicală pentru Spitalul Județean de Urgență Reșița, pentru anul 2021, prin care CJ se angajează să asigure cofinanțarea de 10%.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentVIDEO Emil Boc, șef de campanie pentru Florin Cîțu
Articolul următorSondajul INSOMAR care dinamitează scena politică de la Chișinău: surpriză de proporții în Parlament