Piața Cibin a fost împânzită de bani falși, în general bancnote de 50 lei, câteva zeci într-o singură zi. Printre cei care s-au sesizat a fost o bătrânică care a vrut să-și cumpere de la un magazin de mâncare cu bani primiți de la clienți, iar acolo i s-a spus ca bancnota de 50 de lei este falsă.

„Nu i-am cunoscut, maică, cum să-i cunosc că-s aproape la fel. Acum, când mi s-a explicat am văzut și eu că parcă sunt altfel. Ce să facem?  Acum a fost poliția, sper că-i prinde”, a spus una dintre femeile păgubite.

Alți comercianți din piață au explicat: „Doamnă au umplut piața. Cel puțin 30 dintre noi am fost păcăliți. Erau bani de 50 de lei. În afara faptului că, în zona incoloră nu era imprimată cifra 50, ca la cei reali și că marginile erau de un galben portocaliu mai aprins, erau la fel. Același material, foarte greu să-ți dai seama, mai ales la cum lucrăm noi. Și clienții trebuie să fie atenți la rest. Nu știm câte au fost împărțite.”

Citește și…

Poliștii sibieni au confirmat, pentru sibiu100.ro, depistarea bancnotelor false din Piața Cibin, ei anunțând că au fost sesizați cu privire la aceste bancnote false care circulă în piață.

„În cursul zilei de sâmbătă, 4 mai, o persoană a sesizat Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că, în Piața Agroalimentară Cibin din municipiu Sibiu, mai mulți comercianți ar fi observat că unele bancnote a 50 de lei, oferite de către cumpărători, ar fi fost false.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii sibieni au ridicat în vederea confiscării 14 bancnote a 50 de lei fiecare, acestea urmând a fi supuse unei expertize de specialitate pentru a se verifica dacă sunt false sau nu. În funcție de rezultatul analizelor, se vor aplica măsurile legale conform competenței”, spune Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu. De asemenea, polițiștii îndeamnă la prudență.

Articolul precedentNecaz mare în piețele din Timișoara
Articolul următorPeste 10 milioane de euro pentru microîntreprinderile din Regiunea Vest