Vestea că trupul carbonizat al unui bărbat a fost găsit într-o construcție părăsită dintr-un cartier al Reșiței i-a șocat pe localnici. Cu atât mai mult cu cât s-a aflat destul de repede că situația era una teribilă. Omul fusese omorât, apoi barăcii în care se afla i s-a dat foc, pentru că cei care i-au curmat zilele sperau ca astfel să scape de orice dovezi ale faptei lor.

Mai mult decât atât s-a dovedit că implicați erau doi adolescenți. Ei ar fi băut împreuă cu victima lor și, după o ceartă, l-au lovit pe bărbat până i-au curmat zilele. Acum, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin au finalizat cercetările în acest caz, iar cei  doi adolescent, de 16 şi 17 ani, sunt acuzaţi de omor și au fost trimiși în judecață.

„Inculpaţii D. K.-M. şi C A.-R., în noaptea de 14/15 iunie 2020, au procedat la agresarea fizică a persoanei vătămate V. A. M., zis P., iniţial la adresa din municipiul Reşiţa, str. Căminelor, judeţul Caraş-Severin, iar mai apoi au procedat la transportarea victimei pe malul râului Bârzava (pe strada Ţerovei, podul ce duce înspre S.C. C S.A.) unde din nou aceştia au aplicat numeroase lovituri victimei, aducând-o în stare de semiinconştienţă, ulterior persoana vătămată fiind transportată de către inculpaţii D. K. M. şi C. A. R., cu participarea numitului D. A. F. (minor în vârstă de 12 ani), la sălaşul situat în spatele blocului cu nr. 1 de pe strada Albăstrelelor din municipiul Reşiţa, unde a fost din nou agresată fizic de către cei doi inculpaţi, după care, cât timp victima încă se afla în viaţă, a fost incendiată de către inculpaţii D. K. M. şi C. A. R., survenind decesul acesteia”, au arătat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

Articolul precedentSe deschide ştrandul din Caransebeş
Articolul următorCoronavirus România, bilanț oficial 10 iulie. 592 de cazuri noi și 13 decese. Situația pe județe