Doi tineri au ajuns la spital în cursul nopții după un accident rutier petrecut în timpul nopții, din fericire doar cu răni ușoare, deși am putea spune că au trecut pe lângă moarte.

La volanul unei mașini puternice, un tânăr de 19 ani domiciliat în Oțelu Roşu, care rula pe DN 6, dinspre Caransebeş către Orşova, în zona localităţii Cornea, nu adaptează viteza la condiţiile de drum (carosabil umed şi ploaie abundentă) și, într-o curbă la dreapta, pierde controlul volanului şi iese în afara părţii carosabile a sensului său de mers, loveşte un cap de pod, după care se răstoarnă.

Nici şoferul şi nici pasagerul – un tânăr de aceeaşi vârstă, tot din Oţelu Roşu, nu au purtat centura de siguranţă, dar au avut noroc suferind doar răni uşoare. Au rămas totuşi internaţi sub supraveghere în Spitalul Municipal Caransebeş.

”Poliţiştii sosiţi la faţa locului au constatat faptul că tânărul conducător auto a părăsit locul accidentului, fiind identificat ulterior. Mai mult, fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost pozitiv, fiind condus la Spitalul Municipal Caransebeş în vederea recoltării mostrelor biologice. Faţă de conducătorul auto se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie” explică cms. șef Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Articolul precedentCirculație îngreuiată pe Clisura Dunării din cauza aluviunilor UPDATE
Articolul următorAccident în sensiul giratoriu de la Intim FOTO-VIDEO