Un grav accident de circulație a avut loc în această dimineață pe DN 6, în apropierea localității Sadova Veche. O persoană a decedat iar traficul se desfășoară cu greutate, dirijat, formându-se cozi kilometrice de autoturisme.

În această dimineață, pe DN 6 la km 434+400 m, in afara localității Sadova Veche, s-a produs un accident rutier, soldat cu decesul unei persoane și rănirea ușoară a altor 3. 

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că în timp ce conducea un autoturism din direcția Caransebeș către Băile Herculane, un conducător auto nu ar fi  adaptat viteza de deplasare într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, derapând și pătrunzând pe sensul opus, unde a lovit în partea stângă un alt autoturism, pe care l-a proiectat pe spațiul verde de pe marginea drumului.

”În urma coliziunii, autoturismul care venea dinspre Caransebes a rămas perpendicular pe banda aferentă sensului de mers Orșova-Caransebeș, fiind lovit în partea dreaptă de un al treilea autoturism, care circula pe acel sens de mers. De asemenea a rezultat  decesul conducatorul autoturismului proiectat în exteriorul părții carosabile și rănirea ușoară a altor 3 pasageri. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative” transmite inspectorul Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

În acest moment, traficul rutier se desfășoară dirijat, pe sensul de mers Caransebes-Băile Herculane.

Polițiștii vor continua cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Imagine

Imagine

Articolul precedentA murit Înalt Prea Sfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților
Articolul următorCrimă dintr-un pumn, n-a stat în izolare și a lăsat doi copii orfani