Polițiștii din județul Caraș-Severin le reamintesc cetățenilor obligația legală ca, în cazul în cazul găsesc bunuri sau alte obiecte de valoare, să le predea autorităților sau celui care le-a pierdut, în cel mult 10 zile, în caz contrar, sunt pasibili de a fi sancționați cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, conform legii.

Aceeași pedeapsă se aplică și pentru însușirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparține altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparține.

Concret,  polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au identificat un bărbat de 46 de ani din Rusca Montană, bănuit că în data de 20 februarie, ar fi găsit într-un cărucior de cumpărături, în parcarea unui supermarket din Caransebeș, o borsetă care conținea 4.000 euro și peste 47.000 de lei, documente de identitate, un telefon mobil și alte bunuri, aparținând unui bărbat din Râmnicu Vâlcea.

Ulterior, acesta ar fi aruncat documentele de identitate și borseta, păstrând banii și bunurile. 

Din cercetările efectuate de polițiștii caransebeșeni, în cadrul dosarului penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor” a fost identificat bărbatul bănuit de săvârșirea faptei, fiind recuperată întreaga sumă de bani și bunurile pierdute, care au fost restituite persoanei vătămate.

Vă rugăm să țineți cont de faptul că predarea sau restituirea unui bun găsit sau ajuns din eroare în posesia cuiva, nu este doar o obligație legală a tuturor, ci și o îndatorire civică și morală față de comunitatea în care trăim.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentExercițiu de stingere a unui incendiu la Spitalul Județean de Urgență din Reșița
Articolul următorMinistrul Vlad Voiculescu anunță că elevii nu vor face ore de sport cu mască pe față în exterior