Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin organizează, începând de astăzi până în 30 ianuarie, o serie de manifestări cultural-religioase în memoria victimelor deportării în URSS.

 

Aproximativ 70.000 de etnici germani apți de muncă – bărbați între 17 și 45 de ani și femei între 18 și 30 de ani – de pe întreg teritoriul României, dintre care peste 9.000 din Banatul Montan, au fost deportați în URSS, în ianuarie 1945, în zonele Urali, Donbas și Siberia pentru a munci, în condiții de exterminare, la „reconstrucția” Uniunii Sovietice după cel de-Al Doilea Război Mondial.

 

În memoria victimelor acestui episod tragic din istoria recentă a României, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin organizează o serie de manifestări comemorative, după următorul program:

 

26 ianuarie 2023:

 

ora 12.00, Galeria Direcției pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:

 

Expoziție de artă plastică a reșițenilor Doina & Gustav Hlinka și Viorica Ana Farkas, membri ai Cercului de artă plastică „Deutsche Kunst Reschitza”, George Molin și Marianne Florea, membri ai Cercului de sculptură Jakob Neubauer”, ambele ale Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, precum și a plasticianului Michael Messer (din Sânmartin de Arad, astăzi la Augsburg / Germania).

 

ora 15.30, Centrul German Alexander Tietz“ Reșița:

 

Masă rotundă Deportările și istoriile lor”. Participă Ovidiu Victor Ganț, deputat din partea Forumului Democrat al Germanilor din România în Parlamentul României, Leonard Câmpeanu, vicepreședintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România și președintele Filialei București a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, Cornelia Fetea, președinta Filialei Caraș-Severin a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, Ivan Schnabel, președintele Comunității Evreiești din Reșița, și, prin Skype, cercetător dr. Flori Bălănescu, din partea Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române;

 

Prezentări de cărți cu tematica deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică – Erwin Josef Țigla;

 

Expoziție filatelică având tematica Deportarea germanilor în fosta Uniune Sovietică”, din colecția Norbert Blistyar;

 

Expoziție de artă plastică a reșițenilor Anton Ferenschütz și Franz Binder.

 

27 ianuarie 2023:

 

ora 17.00, Centrul de Dialog și Cultură „Friedrich Teutsch” al Bisericii Evanghelice Sibiu:

 

Prezentare de carte-album: Friedrich Philippi, Erwin Josef Ţigla, Denkmäler und Gedenktafeln für die im Januar 1945 in die Sowjetunion deportierten Rumäniendeutschen = Monumente și plăci comemorative pentru germanii din România deportați în ianuarie 1945 în Uniunea Sovietică” – capitolul Transilvania de Nord apărut cu sprijinul familiei Crina și Dorin Dărăban. Cartea-album reprezintă cea de a 105-a apariție editorială a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, publicată în anul 2020 la Editura „Banatul Montan”, Reșița.

 

28 ianuarie 2023:

 

ora 16.00, Centrul German Alexander Tietz Reșița:

 

Prezentarea filmului documentar La marginea tăcerii”, 2016, o producție TVR 2, în regia și scenariul lui Cristian Amza.

 

29 ianuarie 2023:

 

ora 10.00, Bisericile romano-catolice Orșova,  Caransebeș,  Oțelu Roșu,  Dognecea, Oravița:

 

Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării;

 

ora 10.30, Biserica romano-catolică „Maria Zăpezii“ Reșița:

 

Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării;

 

ora 11.00, Biserica romano-catolică „”Neprihănita Zămislire” Bocșa Montană:

 

Sfântă Liturghie duminicală în cadrul căreia comunitatea se roagă și pentru victimele deportării;

 

ora 11.30, Monumentul deportaților din Parcul „Episcop Martir Traian Valeriu Frențiu” Reșița:

 

Rugăciuni pentru victimele deportării, cu participarea păr. Veniamin Pălie, arhidiacon al Banatului Montan, urmate de depuneri de coroane.

 

30 ianuarie 2023:

 

ora 16.00, Centrul German „Alexander Tietz“ Reșița:

 

Prezentarea filmului documentar „Oare ne mai întoarcem?”, 2016, o producție TVR 2, în regia și scenariul lui Cristian Amza;

 

Program muzical prezentat de prof. Nicoleta Garoiu și elevii ei de la Liceul de Arte „Sabin Păuța” Reșița.

 

Sursă foto: historia.ro

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentUn asteroid va trece foarte aproape de Pământ, în această săptămână
Articolul următorMedicul Adrian Marinescu a anunțat când va începe să scadă numărul de infecții respiratorii în România