Proiectul LIFE RE-Bison de reintroducere a zimbrilor în Carpații Meridionali continuă în zona Armeniș, județul Caraș-Severin. 13 exemplare au ajuns ieri din Germania în Măgura Zimbrilor, urmând ca la finalul acestei luni, alte 6 exemplare, din Suedia, să li se alăture. Proiectul a început în 2014 și, în prezent, în Munții Țarcu trăiesc aproximativ 70 de exemplare care alcătuiesc cea mai mare populație de zimbri liberi din România.

 
 
 Cei 13 zimbri care au ajuns  la Armeniș provin din 9 rezervații iar ultimul an și l-au petrecut împreună, această etapă făcând parte din procesul de adaptare la noua viață care îi așteaptă în libertate. La Măgura Zimbrilor, animalele vor sta 21 de zile în carantină, perioadă în care vor fi monitorizați de rangerii proiectului LIFE RE-Bison. După cele 3 săptămâni petrecute în țarcul de aclimatizare, zimbrii vor fi eliberați în sălbăticie, în Situl Natura 2000 Munții Țarcu. La finalul acestei luni, alte șase exemplare, care provin dintr-o rezervație din Suedia, vor ajunge în zona de resălbăticire și, ulterior, se vor alătura celei mai mari populații de zimbri liberi din România.
Proiectului de reintroducere a zimbrilor în Carpații Meridionali este implementat de WWF România şi Rewilding Europe, cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene. Primele două transporturi au avut loc în 2014 și 2015. În 2018 au fost eliberați 23 de zimbri în sălbăticie, în 2019 încă 11 exemplare, iar anul trecut 8 exemplare.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentRaportul deceselor Covid, PUBLICAT de Ministerul Sănătății. Autoritățile NU știu câți români au murit de coronavirus
Articolul următorCoVid-19, 14 mai: 835 de cazuri, 105 decese, 809 pacienți în ATI